De-a lungul coastei de apus a Valoranului, orașul-stat Demacia, locuit de oameni, strălucește ca un ideal de virtute al continentului în fața tuturor celorlalte așezări omenești. Locuitorii Demaciei împărtășesc o cauză nobilă: aceea de a face să triumfe dreptatea și înțelegerea între oameni, spre binele tuturor ființelor din Valoran. Ei consideră egoismul și răutatea o adevărată boală ce trebuie eliminată din sufletul oamenilor. Străinii care au venit în Demacia și s-au stabilit pe teritoriul acestui oraș-stat sunt îndemnați să împărtășească idealurile și virtuțile cetățenilor autohtoni. Cei care urmăresc propriul câștig în dauna semenilor lor se trezesc foarte iute ostracizați... sau chiar mai rău.
Cu toate acestea, viața în Demacia nu este un vis utopic și netulburat. De vreme ce demacienii se mândresc cu misiunea lor de vârf de lance în apărarea principiilor morale ale Valoranului, adoptă măsuri draconice pentru a se asigura că în orașul-stat nu se va trăi după niciun alt cod moral decât al lor. Infracțiunile de orice fel sunt pedepsite aspru, iar conceptul de delict minor nici nu există în Demacia. Oponenții Demaciei (care nu îndrăznesc s-o critice decât de departe) susțin că acest fapt este dovada clară a ipocriziei inerente a orașului-stat. Demacienii contraargumentează subliniind că sistemul lor judiciar ține seama și de circumstanțe atenuante și pronunță verdictele cu bunăvoință. Nimeni nu este pedepsit fără o analiză corectă și justă a circumstanțelor în care a acționat. Oricât de criticată este asprimea legilor demaciene, cetățenii orașului-stat rămân fermi în convingerile lor.
Demacia este singurul stat din Valoran guvernat de o monarhie constituțională, Regele Demaciei având rolul de șef al statului, iar puterea legislativă fiind exercitată de un consiliu desemnat prin alegeri. Chiar dacă regele e un guvernator puternic, puterea lui este cel puțin parțial îngrădită de Consiliul Demacian. Actualul rege al Demaciei, Jarvan III (cunoscut și sub numele de Jarvan Scut-de-lumină al Treilea), lucrează îndeaproape cu Consiliul Demacian pentru a se asigura că sanctitatea și puritatea orașului-stat rămân autentice și neștirbite. Din timpul domniei lui Jarvan I și până azi nu a existat nicio tentativă de lovitură de stat și niciun fel de răzmeriță în Demacia. Pe lângă rolul de conducător politic al orașului-stat, regele are și funcția de comandant suprem al armatei.
Armata demaciană este una dintre cele mai puternice din Valoran și, până de curând, a fost singura forță capabilă să țină la respect însetata mașinărie de război a Noxusului. De sute de ani, încă de la întemeierea lor, cele două așezări omenești, Noxus și Demacia, sunt dușmani de moarte. Conflictul își are rădăcina într-o disensiune morală și, dacă sondăm profunzimea discordiei care împarte lumea lor în alb și negru, vom înțelege motivele pentru care Demacia consideră exigențele sale militare o necesitate vitală pentru supraviețuire. Toți cetățenii Demaciei au obligația de a îndeplini un stagiu militar de cel puțin trei ani. Chiar și după îndeplinirea stagiului, majoritatea demacienilor păstrează un statut activ în rezerva militară a orașului-stat.
Demacia a fost unul dintre primii susținători ai Ligii Legendelor, deși nu era preocupată atât de mult de stabilitatea planetei, cât mai ales să slăbească amenințarea noxiană în Valoran. Demacia și-a trimis cei mai buni ucenici magicieni la Institutul Războiului, iar unii dintre ei au devenit maeștri invocatori. Demacia se descurcă bine pe Câmpiile Dreptății, iar asta a eliberat-o cel puțin parțial de uriașele costuri de întreținere a forțelor sale armate. Armata demaciană post-Ligă e la fel de puternică precum a fost dintotdeauna, deși s-a transformat dintr-o forță de invazie pregătită oricând să recucerească teritoriile răpite de noxieni într-un adevărat bastion impenetrabil, sigur și vigilent în întreg arealul aflat sub stăpânirea sa.
Demacia este o adevărată rază de speranță pentru omenire, iar orașul cu acest nume reprezintă materializarea vizuală a acestui concept. De cum pătrunzi în oraș, te învăluie o atmosferă de curățenie și puritate. Vârfurile semețe ale turnurilor străpung orizontul. Piatra albă și marmura sunt materialele cele mai apreciate pentru construirea clădirilor demaciene. Arborate sus de tot, de-a lungul zidurilor de apărare ale orașului, fâlfâie stindarde maiestuoase. Chiar zidurile însele parcă respiră forță și noblețe. Cea mai mare parte din oraș a fost construită pe un podiș, iar în imediata sa vecinătate se bucură de ieșire la un port natural.