Bun venit la Ghidul League of Legends pentru utilizatorii noi. Acest tutorial îți oferă toate informațiile necesare pentru a putea lua parte la o bătălie pe Câmpiile Dreptății din Runeterra, începând cu tutorialul despre Poligonul de Antrenament, apoi continuând cu pregătirea de dinaintea jocului și cu regulile și strategiile de bază.
După ce te conectezi la clientul PvP.net, ajungi pe pagina-țintă League of Legends. De pe această pagină poți discuta online cu alți jucători, poți adăuga prieteni, poți naviga prin informațiile despre joc și, desigur, poți lansa un joc. Un prim pas foarte bun este să urmărești tutorialul. Acesta îți va prezenta interfața de bază și conceptele de joc din League of Legends.
Poligonul de Antrenament este un scenariu care te va ghida prin toate informațiile de bază despre cum să-ți folosești campionul pe Câmpiile Dreptății. Dacă urmezi instrucțiunile prezentatorului, vei învăța lucrurile elementare despre selectarea și folosirea abilităților campionului și ale invocatorului, precum și informațiile de bază despre turete și inhibitori.

După ce ai parcurs tutorialul, îți va prinde bine să vezi cum funcționează toate acestea într-un joc real din League of Legends. Pentru a lansa primul tău joc, apasă din nou pe butonul "Joc". Dat fiind că acesta este primul tău joc, e recomandabil să deschizi un joc de antrenament, care îți oferă posibilitatea de a adăuga jucători controlați de computer și numiți "boți". Boții au niveluri de dificultate reglabile și îți vor oferi o experiență de joc mai previzibilă decât cea reală, până te obișnuiești cu elementele de bază. Nu întotdeauna vei putea să joci un joc de antrenament doar între tine și boți. Dacă e așa, invită câțiva prieteni sau găsește un alt joc, la care iau parte jucători de nivelul tău!
După începerea partidei, vei ajunge la ecranul "Selectarea campionului", unde ai la dispoziție 90 de secunde ca să te pregătești de luptă!
După ce ai ajuns la "Selectarea campionului", primul pas pe care trebuie să-l faci e să alegi campionul pe care vrei să-l invoci. League of Legends îți oferă o gamă largă de campioni de diferite tipuri dintre care poți alege, de la campioni longevivi, de luptă corp la corp, până la campioni mai vulnerabili, de luptă la distanță, inclusiv magi puternici, ale căror vrăji produc daune grave. Dacă vrei să afli mai multe despre abilitățile unui campion, dă clic pe mica pictogramă din portretul campionului pentru a vizualiza informațiile despre el. Nu uita că ai la dispoziție doar un minut și jumătate pentru a-ți alege campionul. Poți vizualiza informațiile și pe îndelete, dând clic pe butonul "Vizualizare profil invocator" din dreapta sus a clientului PvP.net și apoi selectând fila "Campioni" sau vizitând site-ul comunității League of Legends.
După ce ai selectat campionul pe care vrei să-l invoci, apasă butonul "Invocare" din dreapta jos pentru a trece la faza următoare a pregătirii.

În ecranul următor poți selecta vrăji de invocator. Vrăjile de invocator îți permit să-ți ajuți campionul (sau, în unele cazuri, campiounl unui coleg de echipă) în diverse moduri. Poți alege dintre multe vrăji; dar trebuie să alegi cu grijă, pentru că în luptă poți folosi doar două dintre ele. După ce ai selectat, dă clic pe butonul "Confirmare vrăji" din dreapta jos.

În următorul ecran îți selectezi pagina din cartea de rune. Pentru a afla mai multe despre cartea ta de rune, poți vizita pagina cu informații despre invocator. De aici poți alege din cartea de rune acele pagini generate anterior care consideri că-i vor fi cele mai utile campionului ales. Deși nu poți modifica paginile din cartea de rune în etapa "Selectarea campion", poți alege dintre cele trei pagini prestabilite. După ce ai selectat pagina cu rune, dă clic pe "Gata" pentru a trece la ultimul pas al pregătirii.

După ce ți-ai ales campionul, vrăjile de invocator și pagina cu rune, intri într-o fereastră de chat. Dacă mai există și alți jucători în jocul tău, poți folosi acest moment pentru a discuta despre strategii și despre selectarea campionilor cu colegii tăi de echipă înainte de începerea jocului. Deocamdată, ai răbdare până când contorul ajunge la zero.
După ce a expirat intervalul alocat selectării campionului, a venit timpul ca aceștia să-și ocupe pozițiile pe Câmpia Dreptății.
După încărcare, tu și colegii tăi de echipă începeți jocul pe platforma invocatorului. Lângă platforma invocatorului vei găsi magazinul. Aici poți alege primele articole pe care vrei să le duci pe câmpul de luptă. Pentru a avea acces la magazin, dă clic dreapta pe vânzător sau apasă tasta "P".
La începutul jocului ai la dispoziție aur în valoare de 475. Pe măsură ce se desfășoară jocul și acumulezi mai mult aur, vei putea să revii la magazin și să mai cumperi echipamente suplimentare. Dacă nu ești sigur ce să cumperi, poți consulta sugestiile din bara situată în colțul din dreapta sus al interfeței magazinului.

Fiecare campion are la dispoziție cinci abilități în decursul jocului. Primele trei sunt abilitățile standard ale campionului tău și sunt disponibile începând cu nivelul 1. A patra abilitate, numită abilitatea supremă, devine disponibilă în nivelul 6. De obicei este o abilitate foarte puternică, având adesea un timp de reactivare mai lung. A cincea abilitate este întotdeauna o abilitate pasivă. Această abilitate este gratuită și întotdeauna disponibilă.
La nivelul unu și la toate nivelurile ulterioare, eroul tău primește un punct de abilitate. Când ai la dispoziție puncte de abilitate de distribuit, vei vedea un semn plus deasupra fiecărei abilități disponibile. Dacă dai clic stânga pe semnul plus de deasupra unei abilități, se va debloca nivelul superior al abilității respective. Primele trei abilități au nivelul maxim 5, iar abilitatea supremă are nivelul maxim 3.
După ce ai ales abilitatea și articolele inițiale, treci la alegerea culoarului. Fiind începător, e mai bine să alegi un culoar cu un partener. Adânc ascuns în baza adversarului, lângă platforma invocatorului său, se află Nexus-ul inamic. Dacă distrugi Nexus-ul echipei adversare, ai câștigat jocul. Nexus-ul este păzit de mai multe turete amplasate la intervale egale, în culoare diferite. Trebuie să forțezi avansul pe aceste culoare pentru a ajunge la Nexus-ul adversarului. Însă, indiferent ce culoar alegi, în mod sigur vei da peste campionii și minionii adversarului. Un val de minioni este un grup de războinici controlați de computer, care au fost plăsmuiți în Nexus-ul tău pentru a-ți oferi sprijin când ataci baza adversarului. Totuși, minionii sunt relativ slabi când acționează singuri și vor avea nevoie de asistența ta ca să poată face față campionilor adversarului.

Pe lângă minionii și campionii adversarului, mai trebuie să lupți și cu turetele. Turetele apără de valurile de minioni și de campioni agresori. Când forțezi avansul în teritoriul inamic, va trebui să distrugi turetele adversarului, altfel armata ta nu-și poate continua asaltul. Trupele tale nu vor putea avansa pe un culoar decât după ce tureta cea mai apropiată de ele va fi distrusă.
Însă ai grijă cum ataci, fiindcă nu e înțelept să iei cu asalt o turetă fără ajutorul minionilor tăi. Turetele pot provoca daune majore chiar și celui mai puternic campion. Asigură-te că ai sprijinul unui val de minioni sau al unui campion aliat înainte să iei cu asalt o turetă.

Vei observa că, pe alocuri, Câmpiile Dreptății sunt acoperite de zone de ierburi și tufișuri înalte. Poți folosi aceste zone pentru a te ascunde, devenind astfel invizibil pentru minionii și campionii adversarului care sunt în afara tufișurilor. Aceste zone sunt foarte utile, căci îți permit să pregătești ambuscade sau să te retragi și să te ascunzi rapid la nevoie.

Când ajungi la baza echipei adversare, vei observa o structură mică imediat în spatele turetei care apără perimetrul. Respectiva structură se numește inhibitor. Inhibitorul adversarului îți împiedică Nexus-ul să plăsmuiască super-minioni în culoarul respectiv. Super-minionii sunt forțe armate deosebit de longevive și capabile să producă daune mari. Chiar și un număr mic de astfel de minioni pot crea probleme mari apărării adverse, prin urmare inhibitorul inamic e o țintă strategică importantă.

Ultima amenințare din baza inamică este Nexus-ul. Acesta este cea mai importantă structură de pe câmpul de luptă, fiind în același timp sursa minionilor adversarului. Tocmai pentru că este atât de important, Nexus-ul e apărat de cele mai puternice două turete ale echipei adversare. Asigură-te că ești însoțit de o armată puternică de minioni înainte să ataci Nexus-ul adversarului. Dacă însă reușești să distrugi Nexus-ul adversarului, ai zdrobit coloana vertebrală a mașinăriei sale de război și vei fi declarat învingător.

Ai terminat primul tău joc din League of Legends, felicitări! Dacă vrei să mai încerci alți campioni, e mai bine să joci în continuare contra unor boți, până descoperi care campioni se potrivesc mai bine stilului tău de joc. Dacă te simți pregătit, înscrie-te în lista de așteptare pentru alcătuirea echipei. Procesul de alcătuire a echipei va încerca să te introducă într-o echipă cu jucători similari cu tine ca nivel de aptitudini, ținând cont de performanțele tale din fiecare joc.
Nu te îngrijora dacă nu ai succes la început: procesul de alcătuire a echipei se va adapta progresiv, astfel încât să joci cu utilizatori de nivel similar. Dacă vrei să încerci o strategie nouă, poți oricând să revii la un joc de antrenament pentru a vedea cum se comportă un anumit campion într-o luptă cu boții.
Riot Games le mulțumește în mod deosebit lui Larias și lui Spunkify pentru contribuțiile lor la acest tutorial!