Comunitate
Alege o organizație caritabilă

Cerem jucătorilor să voteze organizația caritabilă preferată din regiunea lor între 10 și 23 aprilie.

ComunitateAutorKushnood
  • Copiat în clipboard

În octombrie 2019, am inițiat o serie de celebrări mondiale pentru aniversarea a 10 ani de League of Legends și am anunțat crearea Fondului Riot Games pentru impact social, în parteneriat cu ImpactAssets. Iar în decembrie, am lansat skin-ul cu numărul 1.000, Karma, întruparea Luminii, pentru cea mai recentă campanie caritabilă din joc. Acum le cerem jucătorilor să-și voteze organizația caritabilă preferată din regiunea lor, de pe 10 până pe 23 aprilie, în clientul League of Legends.

Suntem bucuroși să anunțăm că jucătorii din întreaga lume ne-au ajutat să strângem împreună 6 milioane USD! A fost o experiență plăcută și plină de motivație să vedem interesul jucătorilor de a contribui la îmbunătățirea comunităților.

Dar munca noastră împreună nu s-a terminat încă! Credem că cei mai potriviți oameni pentru găsirea soluțiilor sunt chiar cei apropiați de nevoile unei comunități. De aceea rugăm jucătorii din întreaga lume să ne ajute să le facem vocile cunoscute, prin susținerea unora dintre cele mai importante organizații non-profit din regiunea lor.

Cu ajutorul sediilor noastre locale și GlobalGiving, Fondul Riot Games pentru impact social a selectat 46 de parteneri non-profit, pe care îi considerăm eficienți, cu un impact semnificativ și care lucrează la rezolvarea unor probleme importante ale comunităților noastre. Vom aloca majoritatea banilor strânși pentru crearea unui fond caritabil pentru fiecare regiune, în funcție de vânzările în fiecare regiune în campania Karma, întruparea Luminii.

Începând cu 10 aprilie și până pe 23 aprilie, jucătorii se pot conecta la clientul de League of Legends și pot vota una din trei organizații caritabile din regiunea lor, care aduce cele mai mari contribuții comunității lor, după părerea lor. La finalul perioadei de votare, organizația non-profit locală care a primit cele mai multe voturi va primi 50% din fondul caritabil regional, iar celelalte organizații non-profit vor primi fiecare câte 25% din fondul caritabil regional. Am garantat un fond minim de 10.000 USD pentru fiecare organizație non-profit.

Suntem o companie mondială, iar acest lucru ne ajută să abordăm impactul social cu o mentalitate globală. O parte esențială este să permitem jucătorilor să poată selecta și susține ceea ce este important pentru ei. Sperăm să învățăm multe prin această abordare și suntem bucuroși de continuarea acestei călătorii alături de voi.


Iată o listă cu câteva organizații caritabile pe care le vom susține în fiecare regiune.

Brazilia

Fundação Amazonas Sustentável

AfroReggae

Todos Pela Educação

China

Henghui Charity Foundation’s Hero’s Legacy Program

China Youth Development Foundation - Hope Project

China Foundation for Poverty Alleviation - Sunshine Sports / Sunshine Playground Project

Irlanda

CoderDojo Foundation, parte din Raspberry Pi Foundation

greenlight for girls

Jigsaw

Franța

Secours Catholique - Caritas France

HI (Humanity & Inclusion)

Solidarité Formation Médiation - SFM Clichy

Germania

Gaming-Aid

NABU (Naturschutzbund Deutschland) e.V.

Deutsches Rotes Kreuz

Japonia

Academy Camp

SAVE Takata

八雲病院

Coreea

별별생활체육센터

피치마켓

함께웃는재단

America Latină

América Solidaria Argentina

Fondo Semillas

Agua Pura Para El Pueblo

America de Nord

Code.org

Mental Health America

Eden Reforestation Projects

OCE (Australia)

headspace

Life Education

batyr

Foundation for National Parks & Wildlife

Rusia

Созидание

ДВИЖЕНИЕ ВВЕРХ

Благотворительный Фонд Константина Хабенского

Asia de Sud-Est

Passerelles Numériques

Openmind Projects

The Dariu Foundation

Spania

FUNDACIÓN JUEGATERAPIA

Aldeas Infantiles SOS de España

FUNDACIÓN ACCIÓN CONTRA EL HAMBRE

Turcia

TOHUM OTİZM VAKFI

TÜRK EĞİTİM VAKFI (TEV)

ANNE ÇOCUK EĞİTİM VAKFI

Marea Britanie

SpecialEffect

Wonder Foundation

Theodora Children's Charity

*Notă: Durează mai multe luni pentru a evalua și selecta atât de multe organizații non-profit. Prin urmare, aceste donații sunt separate de eforturile noastre ca urmare a răspândirii virusului COVID-19.



  • Copiat în clipboard

Legături
Legături