eSports
Anunțăm Campionatul Teamfight Tactics: Galaxii

Anunțăm Campionatul Teamfight Tactics: Galaxii.

eSportsAutorRiot Magus
  • Copiat în clipboard

Suntem încântați să anunțăm astăzi primul turneu mondial de TFT, Campionatul Teamfight Tactics: Galaxii, și să vă oferim mai multe detalii despre viziunea noastră cu privire la eSports Teamfight Tactics.

Campionatul Teamfight Tactics: Galaxii va include cel mai înalt nivel de joc și competitori din întreaga lume, care se vor lupta pentru o parte din premiul de 200.000 USD. Pentru a susține acest eveniment, creăm un traseu clar care este accesibil la nivel mondial, atât prin clasamentul din joc, cât și prin turnee online. Mai departe, plănuim să celebrăm încheierea fiecărui set cu un campionat competitiv la nivel mondial. Vrem să recompensăm toți jucătorii care dedică timp pentru a deveni mai buni în Teamfight Tactics. Dar și să le oferim un obiectiv mai important decât a ajunge în vârful clasamentului.

Campionatul Teamfight Tactics: Galaxii

Campionatul Teamfight Tactics: Galaxii va avea loc la încheierea setului. Vă vom dezvălui informații suplimentare despre datele exacte în timpul verii. 16 jucători din întreaga lume se vor califica printr-un sistem de clasamente și turnee în funcție de regiune, pentru a ne asigura că sunt incluși cei mai buni jucători din fiecare regiune.

ro_ro_tft-qualificationprocess-graphic-v2.jpg

Ecosistemul competitiv

Pe lângă Campionatul Teamfight Tactics: Galaxii, vom încerca să creăm mai multe oportunități pentru cei mai buni jucători de TFT și să creștem ecosistemul competitiv general. În primul rând, vom lansa ''Regulamentul competiției pentru comunitatea TFT'', care va ajuta organizatorii să creeze mai multe oportunități pentru jocul competitiv cu mize mari. În plus, lucrăm la crearea unor unelte care vor facilita transmisiunea și gestionarea turneelor. Sperăm să vă oferim mai multe detalii despre progresul nostru în curând.

Sunt multe lucruri de făcut, dar suntem hotărâți să oferim mai multe oportunități jucătorilor de TFT și să creăm mai multe evenimente interesante pentru fani în viitor!



  • Copiat în clipboard

Legături
Legături