Actualizări ale jocului
Modificări pentru ranked în 2023

Viitoarele modificări pentru ranked în 2023

Actualizări ale joculuiAutoriRiot Auberaun, cwal
  • Copiat în clipboard

Modificări pentru ranked în 2023

Chris ''Riot Auberaun'' Roberts, producător principal:

Avem pregătite niște modificări pentru ranked în 2023 pe care e posibil să le vedeți în curând în PBE, așa că ne-am dorit să vă anunțăm din timp:

League of Legends va avea două resetări pentru ranked în sezonul 2023. Etapa 1 va începe la începutul anului în ianuarie, iar etapa 2 va începe la mijlocul anului (perioada exactă nu e încă stabilită).

Pe lângă aceste modificări, modificăm și seriile de promovare dintre categorii de la meciuri ''3 din 5'' la ''2 din 3'' și eliminăm influența vizibilă a poziției în clasament din meciurile voastre.

Există câteva motive din cauza cărora facem asta – unul dintre designerii noștri, cwal, va discuta despre asta mai jos – dar la un nivel înalt, majoritatea jucătorilor își ating obiectivele ranked pe la jumătatea anului, ceea ce îi lasă fără lucruri de făcut. Unii oameni continuă să joace din greu, dar alții renunță complet la ranked sau se apucă de smurfing, iar asta se află în contradicție cu unele dintre obiectivele noastre de bază pentru meciurile ranked din LoL. Iar la finalul zilei, vrem să aveți întotdeauna un obiectiv pe care să-l urmăriți și să vă recompensăm pe parcurs pentru realizările voastre.

De asemenea, îmbunătățim recompensele pe care le primiți jucând ranked pentru a include lucruri precum chei hextech, cufere și câteva bunătăți pe care le puteți debloca odată cu progresia din parcurs în fiecare etapă.

Astfel, modalitatea în care primiți aceste recompense a fost simplificată față de recompensele ranked anterioare: veți câștiga ''puncte de etapă'' pentru fiecare meci ranked jucat – o anumită valoare per victorie și una mai mică per înfrângere. Dar asta nu-i tot ce avem pregătit cu privire la recompense.

Două etape ranked generează și 2 skin-uri ranked! Le veți dobândi aproape la fel ca înainte, dar puțin diferit. Începând cu sezonul următor, skin-urile ranked vor fi disponibile jucătorilor de pe orice poziție, nu doar pentru cei din Aur sau mai sus. Veți câștiga în continuare skin-uri Chroma în funcție de categoria finală de la sfârșitul fiecărei etape, deci continuați să avansați pentru mai multe skin-uri Chorma colorate.

Recompense ranked

Chris ''cwal'' Wallace, designer de joc:

Odată cu viitoarele modificări pentru ranked, ne-am gândit că ar fi momentul ideal pentru a analiza din nou abordarea legată de recompense. Unele dintre aceste sisteme nu au fost actualizate de câțiva ani buni și, cu siguranță ar putea fi îmbunătățite.

Am început cu recompensele noastre de etapă. Parcursul anterior avea numai patru recompense, iar acestea erau destul de distanțate.

Drept rezultat, parcursul recompenselor nu-și atingea obiectivul de a-i face pe jucători să se simtă recompensați pentru timpul petrecut în ranked – să nu mai zicem de faptul că nici nu motiva jucătorii care nu joacă mult ranked, lucru care i-a făcut să rateze toate recompensele. Așadar, mărim numărul de recompense și le plasăm mai devreme în parcurs. În același timp, am redus numărul de meciuri necesare pentru a atinge fiecare recompensă existentă.

De asemenea, simplificăm felul în care ''punctele de etapă'' sunt câștigate. Înainte, am încercat să recompensăm jucătorii care intră pe listele de așteptare alegând ''Oricare'' sau să îi compensăm pentru că sunt auto-distribuiți. Dar, luând în considerare faptul că parcursul recompenselor nu era prea motivant de la început, acesta nu afecta deloc selectarea rolurilor. În plus, din cauză că anumite roluri sunt mai puțin probabil să fie auto-distribuite, jucătorii care joacă în principal pe acele poziții nu ar putea câștiga la fel de multe ''puncte de etapă''. Cu noua noastră actualizare, pur și simplu veți primi mai multe puncte per victorie și puțin mai puține per înfrângere. Din punct de vedere tematic, credem că se aliniază și mai bine cu sistemul ranked.

Acum legat de subiectul principal. În timp ce studiam toate recompensele noastre ranked, am analizat de asemenea și skin-ul victorios. Modelul pentru skin-ul victorios nu s-a mai schimbat din 2011 atunci când a fost oferit Jarvan victorios. De atunci, am recompensat numai jucătorii care încheie sezonul în Aur sau mai sus. Totuși, acest lucru a condus la câteva probleme.

În primul rând, jucătorii situați între pragurile de îndemânare dintre Aur și Argint se vor opri deseori din jucat odată ce ating Aur. Cu siguranță nu ne dorim să se întâmple asta, în special din cauză că se întâmplă la începutul sezonului! În al doilea rând, jucătorii cu îndemânare mare pot câștiga skin-ul jucând un număr relativ mic de meciuri, exact cât le trebuie ca să-și păstreze poziția. Ce se întâmplă cu jucătorii din Argint sau mai jos care joacă sute de meciuri per an, încercând în mod activ să se învețe și să se îmbunătățească? În mod fundamental, ne-am întrebat care ar fi echilibrul pe care vrem să-l stabilim între recompensarea îndemânării și recompensarea timpului petrecut în ranked.

Desigur, încă ne dorim să recompensăm jucătorii pentru că avansează din ce în ce mai mult, așadar, jucătorii din Aur și mai sus vor primi în continuare skin-urile și skin-urile Chroma chiar după terminarea meciurilor de plasament. Dar acum, jucătorii mai slabi decât ei vor avea o șansă și ei să câștige acele skin-uri – dacă își dau interesul. Ca acei jucători să poată să le câștige, ei vor fi nevoiți să joace un număr mult mai mare de meciuri. Pe lângă asta, odată ce un jucător din Argint ajunge în Aur, va debloca skin-ul, chiar dacă retrogradează înapoi în Argint. Deci cea mai bună șansă a voastră pentru a-l obține va fi în să continuați îmbunătățirea de sine și avansarea!

Acestea sunt toate niște modificări relativ mari, deci le vom monitoriza îndeaproape ca să vedem cum evoluează lucrurile în fiecare etapă. Până atunci, pregătiți-vă să vedeți un videoclip nou din partea echipei LoL care va analiza aceste detalii și multe altele. Ne vedem în Rift!

Tag-uri:



  • Copiat în clipboard

Legături
Legături